Ma bucur ca am ajuns in acel moment al vietii in care stiu exact ce imi doresc, ce mai imi doresc de la viata. Gata, stiu ce m-ar face fericit cu adevarat pe termen lung, ce m-ar multumi pe deplin si la ce/cine pot sa renunt, chiar daca mi-e greu cateodata sau foarte greu sa renunt - pot s-o fac. Cateva evenimente s-au invalmasit in ultima vreme chiar daca lipsite de semnificatie sau de legatura privite din afara - pentru mine, dupa ce am stat si le-am analizat cu tot subiectivismul si egoismul de care pot da dovada :), s-au dovedit edificatoare si am zis hai din nou la drum, cu sau fara regrete. Dar acest drum, reluat de destule ori, trebuie sa recunosc , nu este nou in totalitate, acum are o destinatie mult mai clara si am constatat ca ma pot desprinde din ce in ce mai repede , nu neaparat mai usor, de popasurile mele , chiar si cand te-ai oprit cu speranta ca ai ajuns la o destinatie sau macar la un pasaj final. ( ce imbarligat este cea ce scriu :), dar nu vreau sa dau detalii ci doar sa incerc sa exprim in metafore, starile mele de spirit pure ).
Si inca ceva , oboseala nu se mai cronicizeaza, e usor de gestionat. Nu am facut niciodata contabilitatea efortului, bilanturi, sau comparatii de genul ce am dat ce am primit si refuz cu indaratnicie s-o fac in cea ce priveste cele cateva aspecte importante ale vietii. Cine incearca se pacaleste singur nu poti sa zici: am iesit in profit sau in pierdere , este ca si cum ai incerca sa tii in mina unda unei ape. dar am inceput sa am un simt din ce in ce mai acut a ceea ce va urma si sa sa nu mai zic hai s-o mai lungesc sa mai storc cele cateva clipe placute care ar mai iesi de aici, nu. Am luat si am primit destul in materie de clipe placute de la viata, in materie de distractie si de momente traite pe deplin, poate si de aceea si o lipsa de apreciere din partea mea pentru ele , in ultima vreme. Sa fie semnele unei maturizari care m-a luat prin surprindere ? Am facut cateva "greseli" in viata ( daca pot fi numiet greseli deciziile pe care le luam, indiferent de rezultat ) desi simteam dinainte ca nu va fi asa cum ar trebui sa sper ca va fi, dintr-o curiozitate ciudata pentru viata. Dar cred ca aceste decizii de dragul sperantei ca speranta sunt de domenil unei vieti anterioare care s-a incheiat . Nu brusc ci tranformarea a avut loc intr-o perioada de timp destulde lunga. Dar cred ca pot sa marchez inceputul si sfarsitul acestei perioade cu doua momente bine definite care au determinat schimbari destul de dramatice in mine sau macar au marcat dezlantuirea efectelor unor schimbari subtile acumulate in timp ( mai degraba varianta a doua ).
Primul moment a fost cand o anumita persoana a pasit pe usa in biroul in care eram si am ridicat privirea si m-am uitat fix in ochii ei, nu o mai vazusem pina atunci. Din clipa aceea a inceput un lung si cateodata dureros si chinuitor proces de schimbare a mea. Dar vorba aceea : what doesn't kill you makes you stronger :)
Al doilea a fost cand am izbucnit in lacrimi cand am cosntientizat moartea catelului meu , al familiei mele, care a facut parte din familia mea timp de 17 ani. Atunci am avut senzatia ca tineretea mea a luat sfarsit desi nu poti spune ca exista un moment anume cand treci de la o epoca la alta a vietii, doar constati la un moment dat niste schimbari.
Eh, sa inchei aceasta izbucnire abulica care s-a concretizat in aceste randuri :), Scrisul ajuta ( si el ) la depasirea cu mai multa usurinta a anumitor momente :). Sa fim sanatosi si voiosi
skip to main |
skip to sidebar
Culegere de scrieri fara sens sau scop, unele "postate" si prin alte locuri altele nu
4 comments:
1. izbucnire abulica? imi pari un om foarte hotarit
2. te fericesc. Primele tale paragrafe sint un cutit in inima pentru un suflet chinuit de propriul creier, care nu stie pe ce lume traieste. Nu detaliez, te-as ingrozi.
3. si cu toate astea esti un om normal, un corporatist care se-ndragosteste de colegele de birou. Simplu si convenabil. Da' chiar asa? te-a facut mai puternic femeia asta pentru ca nu te-a omorit? da' cine era ,frate? angelina jolie? sa-nteleg ca ti-a dat cu flit? si asta a dus la marea ta schimbare??ca daca ti-ar fi acceptat avansurile nu mai erai asa luminat acuma.
LOL,
Hm, lucrurile nu sunt asa de simple, in povestea completa :)
Oricum , in evenimetele de care pomeneam a avut si o femeie un rol semnificativ si nu prin ea in sine neaparat ci prin natura relatiei noastre, dar nu aceeasi femeie de care pomeneam - Pina la urma primul moment a avut loc acum 5 ani iar ultimul foarte de curand. Acum imi dau seama ca acesta perioada a durat 5 ani !! Normal sa ma schimb si sa ma "maturizez".
:)
Ciudat. Adica ai simtit o senzatie acum 5 ani si abia acum ti-ai dat seama ca tu in tot acest timp ai iubit-o....fara sa stii?
Iar asta cu "nu prin ea in sine, ci prin natura relatiei noastre" eu n-o iau de buna, pentru ca iubesti o femeie pentru ce esti tu in apropierea/prezenta ei, nu neaparat pentru ea insasi, deci....
si inca ceva: o relatie nu te schimba, te descopera.
scuze pentru revenire, incercam sa-nteleg cum te raportezi tu la cele 2 evenimente care te-au marcat (ma pasioneaza reactiile oamenilor), avind in vedere ca post-ul a fost cam vag. :)
Da , sa incerc sa clarific un pic lucrurile ( chiar si pentru mine este necesar asa ceva :))
Acum 5 ani m-am idragostit si m-am aruncat intr-o iubire imposibila care a evoluat intr-o prietenie frumoasa care era totusi sa fie stricata de intoarcerea demonului pasiunii :) - in cursul acestei evolutii totusi mi-am dat seama ca m-am maturizat ca imi doresc de fapt un partener nu doar o iubita, am trecut prin tot felul de framantari , griji suferinte auto-provocate si am iesit transformat.
A existat si o a doua relatie dupa, care a inceput foarte simpatic si linistit dar s-a terminat destul de repede si ascutit cand am realizat ca ne indreptam in directii diferite si eu nu eram decat a "summer fling" - toate bune.
Ciudat este ca am facut a doua greseala trasa la indigou vara urmatoare - adica asta si am luat-o pe exact aceeasi panta, cu aceeasi persoana :). Adevarul este ca o iubesc - dar brusc mi-am dat seama ca de fapt a fost o incercare a mea de a aduce lucrurile pe fagasul pe care il doream eu si... i-am pus stop, brusc, pentru ca nu era corect in primul rand fata de mine. In fine lucrurile au fost precipitate de un complex de imprejurari din care si moartea catelulul meu face parte , dar nu are legatura directa cu asta.
Concluzia: am ajuns la stadiul , nu stiu daca e bine sau rau, in care nu mai fac compromisuri cu cea ce imi doresc de fapt, pot sa renunt chiar daca ma doare si sa nu ma mai mint singur.
Nu stiu daca ce imi doresc eu o sa gasesc, mai ales in aceasta lume in care fiecare alearga dupa tot felul de nimicuri in disperarea de a-si umple viata si poate ca in timp o sa-mi schimb punctul de vedere si o sa incep sa fac si eu compromisuri macar de suprafata... dar pina atunci mai e :)
Post a Comment