Motive de a scrie...

“ It is the common fate of the indolent to see their rights become a prey to the active. The condition upon which God hath given liberty to man is eternal vigilance ….”

In ultima vreme nu prea am mai avut motivatie de a mai scrie. Viata a decurs oarecum linistit, ancorata intr-un materialism burghez cu probleme administrative si financiare, fara semnificatii ascunse sau simboluri. Procesul electoral m-a lasat rece, fara sa ma preocupe, n-am avut cu cine sa votez , n-am crezut nici o clipa ca noua alianta va rezista mai mult de o zi in cazul victoriei, iar sistemul de conducere axat pe om/lider si nu pe sistem, proliferat in continuare cu aceeasi seninatate de fostul si se pare actualul presedinte o sa dea aceleasi rezultate pe care le da de secole in contextul carpato-danubiano- pontic, adica proaste.
Si totusi o intamplare a avut loc in viata mea care sa ma scoata din amorteala. O intamplare care face parte dintr-o poveste se pare mai lunga , care nu s-a terminat si care cu fiecare dezvaluire devine din ce ince mai interesanta, asa ca…

A fost odata ca niciodata … o firma numita Dali care te lasa sa parchezi daca avea chef in foarte multe zone din capitala unei tari ciudate numita se pare pe atunci Romania. Firma nu facea nimic, inafara dea incasa taxele cu pricina si avea se pare monopol etc. Eh bine dupa schimbarea administratiei minunatei capitale ( mai avusesera loc destule schimbari dar nu se intamplase nimic ) acest minunat serviciu a fost preluat chiar de … ghiciti ? Primaria capitalei numita se pare dupa un cioban : Bucuresti ( pe care o vom numi de acum incolo cu acordul cititorului fireste PMB – adica Primaria Municipiului Bucuresti ). Toate bune si frumoase, caci asfel banii se puteau intoarce sub o forma sau alta la cei care plateau si chiar mici , microscopice chestii sau si intamplat, de exemplu: s-au marcat locuri noi de parcare in anumite zone, cu vopsea pe carosabil , cea ce a implicat un cost si o munca. Dar nu asta este de fapt subiectul povestii.
Intre timp, un alt personaj a aparut: Firmele care ridica masini , in ajutorul (sau mai degraba cu complicitatea : nu a fost niciodata prea clar ) organelor de ordine numite in acele vremuri Politie si/sau Politie Comunitara desi au fost cunoscute si sub numele de “militie” prin aceeasi perioada istorica , diferentele nefiind foarte clare , se pare . Nu insistam asupra acestui personaj prea mult pentru ca cititorul este familiarizat cu acesta ( sa-i spune “bau-bau”…. cred )
Eh in acele vremuri, o minune s-a petrecut, intr-o zona in care celor ce locuiau in sus numita capitala le era foarte greu sa parcheze iar bau-bau vana la greu: zona Piata Victorie – Buzesti. Minunea a constat in deschiderea unei parcari private numita : “rapida” pe un teren despre care nu punem intrebari…. , la un prêt relativ decent, adica dublu si un pic fata de cel perceput de PMB. Minunea , ca in toate povestile traite , n-a putut sa tina decat vreo … 3 zile… iar pretul a ajuns la aproape de 6 ori cel perceput de PMB ( adica la 8 lei / ora , taxare la 15 minute, pretul PMB fiind de 1,5 lei ). Eh asta nu e pana la urma o problema, cine-si permite da, pana la urma este un teren privat, cu cantec sau nu , pana la proba contrarie nu comentam.
Dar in fata parcarii “minune” existau niste locuri de parcare ale lui PMB dupa standardul acesteia , desenate .langa trotuar ( ele sunt de fapt desenate la fel de clar in continuare precum insemnele de la Nasqua ), care nu incurcau pe nimeni si ii bucurau cand erau libere printr-un noroc chior , pe neferictii care aveau de parcat in acea zona neavand incotro, caci prin zona aveau birourile si/sau treaba ( nefericiti printre care se numara si autorul acestor randuri)
Ei bine “cineva” se hotaraste in noapte de 3-4 decemvrie 2009 AD sa schimbe semnele de parcare cu plata cu semne de oprire interzisa, pe calea Buzesti , dar nu peste tot ci doar in zona “minunii” mai sus numite si a unui bloc de langa , desi in zona “minunii” ar fi fost singurul loc in care se poate parca fara sa incurci practic traficul pe Buzesti prea mult si unde ar fi avut sens ca PMB sa aiba locuri de parcare. Dar asta nu este nimic: Politia Romana la datorie sta parcata in zona pe vis-à-vis pana pe dupa-amiaza urmarind cum zona se umple de “nefericiti”, fara sa le sufle nici o vorbulita acestora de genu : “ bai, hai roiu, ca aici nexam parcare“ si cand plasa se umple il cheama pe bau-bau care vine cu flotilla de “dragoni” ( cred ca au fost aproximativ 8 masini de ridicat , odata ) si rade tot in 10 minute, adica o lovitura la buzunarul cetateanului de aproximativ 10000 de lei fara amenzile care urmeaza a fi trimise prin posta. Genial, nu ?
Aceste randuri le scriu dupa ce mi-am revenit si m-am racorit cand pe data de 3 Decembrie parcand in aproximativ acelasi loc am platit vreo 6 lei pe 4 ore iar fix a doua zi a trebuit sa dau 830 lei + taxi adica vreo 850 de lei ca sa imi recuperez masina. Intre timp am mai cules niste informatii pe care le-as impartii in doua mari categorii. Una de interes general : se pare ca de fapt majoritatea ridicarilor nu sunt chiar legale pentru ca masinile respective trebuie sa indeplineasca anumite “conditii” ca sa fie ridicate, iar majoritatea cazurilor le califica pentru maxim o amenda iar luarea lor reprezinta incalcarea proprietatii private daca nu furt, in fine aceste informatii trebuie verificate, nu au fost inca , dar daca legislatie cu pricina a fost armonizata cu cea eurpaoeana….
A doua se restrange la cazul mai sus mentionat si din zvonurile semi – verificate de pana acum se pare ca schimbarea semnelor nu e tocmai legala si/sau facuta de organelle abilitate, ma abtin sa fac mai multe comentarii….deocamdata.

Daca cineva citeste aceasta poveste si se regaseste printre cei patiti il rog sa ma contacteze via blog/mail , daca vrea , poate ne alaturam fortele si reusim ( nu e garantat, dar merita incercat ) sa trecem de la categoria de victim ale unui “shmen” la categoria cetateni.

Si-am incalecat pe-o sa si voi fi emigrat in Canada….

Jules Verne sau Bula...

Pe vremuri ( era razboiul rece... ) circula un banc:
Cica vine un consilier la Presedintele SUA: "Sa stiti ca avem o criza, rusii s-au apucat sa vopseasca luna in rosu, au vopsit deja un sfert", "Nu-i nici o problema" primeste raspuns ; peste doua zile : "Sa stiti ca au acoperit deja jumatate cu vopsea" , "Nu-i nici o problema ", din nou ; peste inca doua zile : "Sa stiti ca au ajuns la 3/4", "Stai linistit cand termina , scriem noi COCA-COLA peste...."
Acum un secol si ceva Jules Verne scria carti despre submarine , zboruri spre luna si alte nebunii ... pentru acele vremuri si peste 100 de ani sunt realitati de zi cu zi. Amicul "Bula" , sa-l numim astfel pe celebrul anonim autor de bancuri, se pare ca a avut viziuni pe termen mai scurt : la 40 de ani de la aselenizare ghiciti ce utilizare se intentioneaza si i se dea spatiului lunar : publicitate . Credeti ca traim in secolul energiei nucleare, a incalzirii globale , a primului contact cu civilizatii extraterestre,.... neee traim in secolul advertising-ului, lumea este condusa de copyright-eri si de analisti de marketing. Reclama nu mai este doar sufletul comertului este noua religie; ma gandesc cand o sa inceapa primul razboi de la nevoia de a se face reclama vreunui produs sau cand mariile companii vor transcende limita bunului simt in goana dupa publicitate asa cum nu de mult guvernele au trecut limita paranoiei in timpul razboiului rece sau al "luptei" impotriva terorismului Nu cred ca va mai trece mult timp pana cand se va ajunge la un paroxism in acest domeniu. Deja mi se pare sfidator la adresa spiritului uman sa folosesti un spatiu simbol pentru aspiratie si progres pentru ... RECLAMA... la un produs ( sau mai multe, nu conteaza... ). Cred ca resursele acestea ar putea fi folosite mult mai bine. In plus daca am reusit sa ne deterioram planeta in halul in care am facut-o acum de ce trebuie sa ne extindem "spiritul renovator" si in jur ? Incepem cu satelitul natural al Terrei si continuam cu ce ?
Cred ca optimismul din scrierile lui Jules Verne nu-si mai are locul intr-un astfel de context. Bula este noul profet...

Butonul revine

Au dat drumul din nou butonului din Metrou, in sensul ca functioneaza precum a fost el destinat s-o faca- apesi pe el si se deschide usa.
Si a revenit in toata splendoarea lui de test al personalitatii si dispozitiei fiecaruia, de incercare a sortii, de definire a destinului....
Nu prea mai merg cu metroul in ultima vreme, viata s-a schimbat , natura activitatii mele lucrative s-a schimbat , si eu m-am schimbat. Dar am salutat oarecum surprins reinvierea micului meu complice in observarea si evaluarea din punct de vedere uman a tovarasilor de drum ( adica de vagon ). Am fost surprins de aprinderea luminitei verzi care cerea imperios de la mine o decizie si actiune in consecinta, dar dupa circa o secunda si jumatate m-am relaxat si am zambit.
Long time .. no push... the button... LOL

despre comunicare si management

Comunicarea... ma intreb de multe ori ce-i impiedica pe oameni sa transmita si sa receptioneze mesaje cu o acuratete decenta si sa le filtreze in mod obiectiv. Am cunoscut o gramada de PR-isti si de responsabili ai comunicarii pe la diverse institutii, varza din punct de vedere al relationarii la nivel personal, incompatibili cu majoritatea tipurilor umane din jurul lor si care se puneau in situatii dificile si conflictuale pe care le-ar fi putut evita sau dezamorsa extrem de usor, doar sa fii ascultat un sfat extrem de simplu : "relax". Am impresia , strict subiectiva , ca pe la facultatile de profil se duc in general oameni care au deficiente ( native sau capatate prin influenta mediului in care s-au dezvoltat) in acest domeniu. Nu vorbesc de corectitudine in vorbire/scriere si de cunoasterea teoretica ci de o oarecare empatie si o disciplina a obiectivitatii in evaluarea situatiilor si in modul de reactie la ele.
Cred ca si in acest domeniu ca in majoritatea de altfel se pune problema vocatiei. Oricum ,e un domeniu nou, iar in Romania l-as pune in aceeasi oala cu managementul, adica a lipsei totale de competente , sa le numesc indirecte, a celor care il practica. Sincer consider ca in aceste domenii este o inflatie nesanatoasa de "specialisti".Cate risipa de resurse ca sa produci secretare si gestionari sau comisi -voiajori cu diploma de licenta sau chiar de master. De ce nu se face liceul de 8 ani daca este nevoie de atata timp si efort sa produci niste semi-calificati ?
Dar sa revin la comunicare , oare ce lipseste in formarea acestor specialisti ?
Inteligenta emotionala ? Nu ma pricep de loc la acest domeniu, totusi nu ma pot abtine sa- fac niste observatii empirice ,mai ales de fond, asupra comunicarii si asupra celor care ar trebui sa exceleze in acest domeniu.
Poate niste exemple ( autohtone ) de buna practica in domeniu ar folosi mai mult in pregatirea viitorilor directori de comunicare si marketing de pe piata romaneasca decat teoriile prezentate sec prin institutiile de invatamant superior. Apropos de marketing, asta este domeniul cel mai tulbure de pe piata muncii dir Romania. Nu inteleg cum dracu fac marketing oameni care au o repulsie inascuta fata de cifre si modele matematice , in general sunt absolventi de limbi straine, si cica scriu frumos. Aia fratior se cheama copyrighteri si sincer nu i-as contracta decat ca servciu externalizat pentru departamentul de marketing.
In fine in tara unde se introduce cota forfetara de impozitare ca si masura de relansare economica pe timp de criza nu e cazul sa ne punem astfel de intrebari... da' cateodata te uiti in jur si-ti zici : "am pus-o manca-v-ash" :D

Sanatate si obiecivitate

O zi plina

Ieri a fost o zi foarte interesanta. As putea spune ca a fost un rezumat foarte sintetic ai ultimilor 5 ani din viata mea. In primul rand a fost foarte plina, cu detoate. Munca , distractie, adrenalina , prieteni, vesti surprinzatoare ( oarecum ), totul intens, pe moment, fara timp de reflectie sau rememorari. Acum cand o privesc parca am o alta perspectiva, mai larga , mai de ansamblu, a vietii mele. Mi se pare chiar ok ( viata mea ). Am simtit la un moment dat un fel de detasare, dar nu una distructiva, ci mai degraba detasarea pe care o simte cineva care face ceva ce stie bine si este constient de lucrul asta. M-as bucura sa conserv aceasta stare in mine pentru mai multa vreme.
Lucrul care ma incanta cel ma mult este ca simt ca inca pot sa renasc sa retraiesc mitul paserii Phoenix, s-o iau de la capat cu un surplus de energie. Acest lucru mi s-a mai intamplat in viata si de fiecare data am crezut ca este ultima. Acum cred ca o voi putea face din nou. Asta inseamna ca mai este, slava Domnului, inca destula viata in mine pe care s-o traiesc. Si ma simt recunoscator.

oare de ce ? ...

Sunt zile in care nu imi dau seama daca urasc sau iubesc tara in care m-am nascut si traiesc : Romania. De fapt pe ea ca si concept abstract, o iubesc, o tzara de patriotism zace si in mine, tresar cand aud imnul la televizor la vreo transmisie sportiva sau cand se ia vreo medalia de aur ( din ce in ce mai rar cei drept ). Dar de multe ori cea ce se intampla in jurul meu ma face sa ma intreb din ce in ce mai des daca prietenii mei ( destul de numerosi de altfel ) care au decis s-o stearga pe alte meleaguri de tot si definitiv cu catel si purcel nu au oare dreptate. Cine e de vina ca romanii sunt asa cum sunt. Exceptiile au ajuns sa fie momentele cand lucrurile se misca normal. Refuz sa-mi schimb sistemul de referinta si sa accept ca fiind normal cea ce observ in jurul meu.

O rubrica de fapt divers de la inceputul anului si pana acum:

guvernul merge din gafa in gafa , nu e in starea sa faca un buget , il face , il tot modifica , tot ce face e d-an pulea;

lucrare de 30 de mil euroi ( pina acum NB ), care a intor un sfert de Bucuresti cu curul in sus, in care ne punem speranta ca va mai imbunanati cat de cat traficul in magnifica capitala ( cacofonie intentionata) a minunatei patrii, sistata ca nu e de interes public ( what !!! );

Romanii in Italia - MAE face cea ce stie cel mai bine sa faca: adica nimic;

se bat unii ca chiorii intr-un mall , toata lumea se agita n-am inteles de ce , de fapt n-am inteles nimic;

Din pacate se pare ca tot cea ce se misca prin atingerea si indrumarea mainii omenesti in Romanai merge aiurea, penttru ca acea mana a luat-o razna , e bolnava de nu stiu ce.

Probabil ca si in comportamentul meu sunt destule semne ale acestei boli, nu stiu cum sa o numesc sau sa o definesc.
Acum nu mai putem da vina mereu pe aceleasi chestii care nu tin de noi : "agenturili", pavaza crestinatatii, 45 de ani de comunism etc. Suna hilar.
Din pacate reactia personala vis-avis de tragismul intamplarilor din jurul nostru e din ce in ce mai placida. Daca "Moartae domnului Lazarescu" ar fi un reality show ( si intr-un fel chiar este )nu ne-ar soca faptul.
Oare de ce sunt lucrurile asa cum sunt si nu pot sa fie altfel si oare de ce se pare ca nu prea ne pasa ?

O bere la coltul blocului

Aseara m-am oprit in drum spre casa la coltul blocului sa beau o bere ( au fost 3 de fapt ) cu 3 vecini de pe strada, din care unul mi-a fost coleg de clasa in scoala generala. Toate bune si frumoase. De fapt, a fost o incursiune in alta lume, diferita de cea a prietenilor mei obisnuiti, a internetului , a fm-ului de nisa , a facebook-ului , a Carturestilor, a fitzelor corporatiste etc….
O cu totul alta lumea unde viata are un gust mult mai puternic, mai aspru si mult mai real.
Au fost povesti cu accidente de masina in Germania, 4 ani in Franta de la cersetor la sef de echipa in constructii, curve de pe Rue de Strasbourg, bani castigati si pierduti peste noapte, dormit pe jos in gari, intoarceri disperate in tara, meditatii pentru copii pentru care parintii vor cu adevarat o viata mai buna , mai usoara decat a lor. Multa munca, grea, in constructii sau soferi a caror zi de munca poate sa dureze si 48 de ore.
Misto-urile sunt mai simple dar mult mai sincere in aceasta lume, sexualitatea nu este bolnava ca in tabloidele cotidiene, nu le pasa de politica, face parte din alta lume, in schimb le pasa mult mai mult de ce li se intampla unuia sau altuia din vecini, ce mai face X si Y , daca a iesit din puscarie sau s-a intors din Italia , Spania etc.
Nu au pretentii sau asteptari, iau viata asa cum este. Pe mine m-au privit un pic ciudat primele 5 minute, dar imediat am devenit pustiul cu ochelari care copilarise pe acea strada, faceam parte din peisaj eram de acolo si nimeni nu putea sa-mi conteste locul. A fost ciudat, ne-am pisat pe un gard din spatele parcarii si m-am simtit ca in scoala generala cand am sutit un pepene din piata.
Imi ziceau pe una din poreclele din copilarie si a fost o senzatie foarte misto, de obicei alti oameni din aceeasi lume imi vorbesc cu dumneavoastra si / sau se uita stramb la mine.
N-au timp sa se uite la televizor, nu sunt spalati pe creier, asa ca judeca lucrurile cu un bun simt surprinzator pentru niste oameni care in cel mai bun caz au mers la scoala pana in clasa a-10-a.
Cand ni s-a facut prea frig ne-am bagat in masina unuia ( un papuc cu 5 locuri ) si am continuat cu bancurile si glumele. 4 copii care chiuleau si faceau lucruri interzise de parinti sau profesori.
A fost placut, o senzatie ciudata, pe care nu pot sa o definesc.

“Fara vise fabricate ieftin,
Stim sa fim legati de loc,
Nu e fum fara tigare
Nu-s sticle fara pahare”

leapsa

De la Mitrana


Go to the 4th folder in your computer where you store your pictures. Pick the 4th picture in that folder. Explain the picture. Tag 4 people to do the same.

Poza facuta cu telefonul in Parcul Tineretului pe 10 iunie 2007. Acest curcubeu ne-a luat prin surprindere. Senazatia a fost deosebita, din pacate poza nu reflecta nici 10 la suta din frumusetea lui. Oriucm acest curcubeu a jucat un rol deosebit in schimbarea starii mele de spirit din acel moment, caci simteam nevoie unei doze substantiale de optimism. Si am primit-o :).

Kurt Vonnegut si cognac Martell

Acu’s la birou. Da’ n-am chef de munca. Asa ca m-am gandit sa mai scriu un pic. Aseara eram destul de obosit si tracasat si m-am apucat sa ma uit pe ce carti zac la mine in sufragerie intr-o dezordine totala,unele citite , altele nu , altele incepute si lasate pe mai tarziu. Mi-a cazut in mana un Kurt Vonnegut de care habar nu aveam ca-l am. Nu stiu daca este al meu sau imprumutat si cum a ajuns acolo. Mi-am turnat un strop de cognac. M-am apucat sa citesc. Am reusit sa ma destind complet sa uit de probleme si de lipsa mea de chef de viata de la inceputul acestui an. Total. Doua ore m-am desprins de realitate si a fost pefect. Putini autori au reusit sa ma faca sa ma afund atat de adanc in propriul lor univers. Multumesc domnule Vongutt oriunde ai fi acum. Pentru mine esti nemuritor.