Daca te sui intr-un taxi in Bucuresti , desi pretul per km este derizoriu in comparatie cu alte orase din UE, o sa ai in principiu mereu aceleaasi discutii : pana undce mergeti ? n-am schimbat sa va dau rest etc.
Asa pentru cultura generala a diversilor, taxi-ul a fost inventat inainte de zorii Capitalismului (http://en.wikipedia.org/wiki/Taxicab#Etymology) si probabil, la inceput, mergeau doar niste "nobili" care nu se uitau la nimicuri gen pret, rest samd. Dupa aceea au inceput sa circule burghezii, poate mai bogati ca mai sus mentionatii dar care stiau valoare banului muncit.
Asa au inceput sa ceara chitante, rest etc. Si treaba s-a reglementat acum cam 100 de ani.
Dar la noi ca la nimenea. Problema noastra este ca mentalitatea "melteanului" sofer de taxi de Capitala se intinde de la opimca la vladica. Se duce ditamai Premierul sa-i abureasca pe aia care au trecut prin aceleasi faze ca noi cam acu' 100 de ani. Si e atat de fraier sa creada ca ii face. Fratilor, noi suntem in urma cu istoria. Am dat la reset-uri si am batut pasul pe loc de atat de multe ori ca nu mai putem recupera "gap"-ul. Nu aia din occident sunt atat de prosti ca vin sa ne zica ca tiganii sunt discriminati in Romania. Nu, noi suntem atat de tampiti incat sa credem ca-i facem cu scheme de copii de gimnaziu prinsi copiind.
Inca mai credem ca suntem mai destepti ca ei. Inca mai credem ca mama ! Romanu' ce tare e el, cum le stie el pe toate si cum se descurca el. Hai sa ne uitam un pic la ei si la noi, unde ne pozitionam noi si unde ei, sa punem mana pe munca la greu si sa-i inlocuim pe dobitocii care au ajuns in varful piramidei, ajunsi acolo din vina, lenea si prostia noastra. Parerea mea umila.
Friday, July 13, 2012
Tuesday, January 17, 2012
sentimente confuze...
Numele diverselor locuri rezoneaza in mintile si sufletele noastre inducand diverse stari. Exemplu: ai fost in concediu in Creta , ti-a placut enorm , cand auzi "Creta" ti se induce un sentiment de placere si poate ti se deseneaza un zambet pe fata ( cam simplut exemplul dar nu-mi vine altceva in cap ( eu n-am fost in Creta, btw )).
Eu, la revolutie adica in 1989 aveam 15 ani abia impliniti si am trait evenimentele de atunci si ulterioare cu toata emotia si deschiderea specifice unui adolescent cu o copilarie traita intr-un regim totalitar, adica cu o foame enorm de informatie si inedit.
Am facut primii 2 ani de liceu in centru si am fost in aprilie/mai aproape zilnic in Piata Universitatii macar doar pentru o ora. Stiu ce a fost respectivul "fenomen" spulberat de evenimentele din 13-15 iunie 1990.
Am fost 2 ani mai tarziu la comemorarea eroilor morti in noaptea de 21-22 decembrie
si am trait o emotie extraordinara realizand ca acei oameni chiar au murit, oameni ca mine si ca tine si au murit pentru ceva mai mult decat un plus la salariu sau program mai lung la TV sau o pereche de blugi.
Cand aud Piata Universitatii undeva in mine tresar un pic involuntar datorita valului de emotii traite atunci. In rest locul este "la Universitate", ne intalnim "la Universitate" , e in pasaj "la Universitate" s.a.m.d.
Acum, zilele acestea o emotie similara se trezeste si nu de la amintiri ci de la evenimente contemporane. Lucrurile sunt diferite fata de atunci, romanii si-au ratat sansa neadoptand Proclamatia de la Timisoara luand-o,la alegerile din '92. pe drumul mai usor dar care nu duce nicaieri.
Romanii stiu asta , de aceea nici nu ies in strada sa protesteze, stiu ca au facut un compromis care va afecta cateva generatii de acum incolo, neadoptarea lustratiei dupa exemplul ceh , polonez sau est-german ne-a scos de pe drumul inceput la Timisoara in decembrie '89. Si in adancul sufletului o stim.
Si totusi romanii au reactionat la ceva, undeva, ceva s-a schimbat. Si nu au reactionat la cresterea TVA-ului, taierile bugetare, sau la masurile tampite anti-economice luate de un guvern obsedat de banii de la buget din care sa finanteze contractele clientelei politice. Au reactionat la o mitocanie, la lipsa de bun simt al reprezentantului cel mai de seama, al momentului, al clasei politice mostenitoare a paturii activistilor de partid si/sau securisti de dinainte de 1989.
Ma contrariaza acest fapt. Ma impacasem cu ideea ca romanii s-au consolat. Acum cand se revolta impotriva intregii clase politice, sub acelasi simbol - Piata Universitatii, ma scot din zona de confort si ma enerveaza, nu mai vreau o a doua deziluzie.
Faptul ca manifestarile nu sunt "organizate", ca practic nu se cere nimic ci doar se proteseteaza este o palma data politicienilor nostrii dragi si cred ca macar le este un pica frica, daca nu rusine.
Mai este ceva , in plus fata de '90, parca oamenii nu mai "pun asa usor botu'", n-am mai auzit comentarii vehemente la adresa "golanilor" ca in '90. TVR ramane TVR, dar ce pretentii sa ai si cine se mai uita la TVR. In fine nici restul de televiziuni nu au excelat, fuga dupa senzational si directivele patronilor primeaza in fata profesionalismului de jurnalist dar acestea sunt tot aspecte ale consecintelor alegerii din '90 asa ca nu avem de ce ne plange.
Din fericire noile tehnologii ne ajuta sa vedem lucrurile din multe unghiuri si sa ne exprimam un punct de vedere. Poate acest fapt o sa ajute si ceva , ceva o sa se schimbe. Nu ma refer la guvern ci la noi insine , la cum ne privim si privim viata. Tot ar iesi ceva bun...
Eu, la revolutie adica in 1989 aveam 15 ani abia impliniti si am trait evenimentele de atunci si ulterioare cu toata emotia si deschiderea specifice unui adolescent cu o copilarie traita intr-un regim totalitar, adica cu o foame enorm de informatie si inedit.
Am facut primii 2 ani de liceu in centru si am fost in aprilie/mai aproape zilnic in Piata Universitatii macar doar pentru o ora. Stiu ce a fost respectivul "fenomen" spulberat de evenimentele din 13-15 iunie 1990.
Am fost 2 ani mai tarziu la comemorarea eroilor morti in noaptea de 21-22 decembrie
si am trait o emotie extraordinara realizand ca acei oameni chiar au murit, oameni ca mine si ca tine si au murit pentru ceva mai mult decat un plus la salariu sau program mai lung la TV sau o pereche de blugi.
Cand aud Piata Universitatii undeva in mine tresar un pic involuntar datorita valului de emotii traite atunci. In rest locul este "la Universitate", ne intalnim "la Universitate" , e in pasaj "la Universitate" s.a.m.d.
Acum, zilele acestea o emotie similara se trezeste si nu de la amintiri ci de la evenimente contemporane. Lucrurile sunt diferite fata de atunci, romanii si-au ratat sansa neadoptand Proclamatia de la Timisoara luand-o,la alegerile din '92. pe drumul mai usor dar care nu duce nicaieri.
Romanii stiu asta , de aceea nici nu ies in strada sa protesteze, stiu ca au facut un compromis care va afecta cateva generatii de acum incolo, neadoptarea lustratiei dupa exemplul ceh , polonez sau est-german ne-a scos de pe drumul inceput la Timisoara in decembrie '89. Si in adancul sufletului o stim.
Si totusi romanii au reactionat la ceva, undeva, ceva s-a schimbat. Si nu au reactionat la cresterea TVA-ului, taierile bugetare, sau la masurile tampite anti-economice luate de un guvern obsedat de banii de la buget din care sa finanteze contractele clientelei politice. Au reactionat la o mitocanie, la lipsa de bun simt al reprezentantului cel mai de seama, al momentului, al clasei politice mostenitoare a paturii activistilor de partid si/sau securisti de dinainte de 1989.
Ma contrariaza acest fapt. Ma impacasem cu ideea ca romanii s-au consolat. Acum cand se revolta impotriva intregii clase politice, sub acelasi simbol - Piata Universitatii, ma scot din zona de confort si ma enerveaza, nu mai vreau o a doua deziluzie.
Faptul ca manifestarile nu sunt "organizate", ca practic nu se cere nimic ci doar se proteseteaza este o palma data politicienilor nostrii dragi si cred ca macar le este un pica frica, daca nu rusine.
Mai este ceva , in plus fata de '90, parca oamenii nu mai "pun asa usor botu'", n-am mai auzit comentarii vehemente la adresa "golanilor" ca in '90. TVR ramane TVR, dar ce pretentii sa ai si cine se mai uita la TVR. In fine nici restul de televiziuni nu au excelat, fuga dupa senzational si directivele patronilor primeaza in fata profesionalismului de jurnalist dar acestea sunt tot aspecte ale consecintelor alegerii din '90 asa ca nu avem de ce ne plange.
Din fericire noile tehnologii ne ajuta sa vedem lucrurile din multe unghiuri si sa ne exprimam un punct de vedere. Poate acest fapt o sa ajute si ceva , ceva o sa se schimbe. Nu ma refer la guvern ci la noi insine , la cum ne privim si privim viata. Tot ar iesi ceva bun...
Subscribe to:
Posts (Atom)
