Thursday, August 23, 2007
Friday, August 17, 2007
de viatza...
Ma bucur ca am ajuns in acel moment al vietii in care stiu exact ce imi doresc, ce mai imi doresc de la viata. Gata, stiu ce m-ar face fericit cu adevarat pe termen lung, ce m-ar multumi pe deplin si la ce/cine pot sa renunt, chiar daca mi-e greu cateodata sau foarte greu sa renunt - pot s-o fac. Cateva evenimente s-au invalmasit in ultima vreme chiar daca lipsite de semnificatie sau de legatura privite din afara - pentru mine, dupa ce am stat si le-am analizat cu tot subiectivismul si egoismul de care pot da dovada :), s-au dovedit edificatoare si am zis hai din nou la drum, cu sau fara regrete. Dar acest drum, reluat de destule ori, trebuie sa recunosc , nu este nou in totalitate, acum are o destinatie mult mai clara si am constatat ca ma pot desprinde din ce in ce mai repede , nu neaparat mai usor, de popasurile mele , chiar si cand te-ai oprit cu speranta ca ai ajuns la o destinatie sau macar la un pasaj final. ( ce imbarligat este cea ce scriu :), dar nu vreau sa dau detalii ci doar sa incerc sa exprim in metafore, starile mele de spirit pure ).
Si inca ceva , oboseala nu se mai cronicizeaza, e usor de gestionat. Nu am facut niciodata contabilitatea efortului, bilanturi, sau comparatii de genul ce am dat ce am primit si refuz cu indaratnicie s-o fac in cea ce priveste cele cateva aspecte importante ale vietii. Cine incearca se pacaleste singur nu poti sa zici: am iesit in profit sau in pierdere , este ca si cum ai incerca sa tii in mina unda unei ape. dar am inceput sa am un simt din ce in ce mai acut a ceea ce va urma si sa sa nu mai zic hai s-o mai lungesc sa mai storc cele cateva clipe placute care ar mai iesi de aici, nu. Am luat si am primit destul in materie de clipe placute de la viata, in materie de distractie si de momente traite pe deplin, poate si de aceea si o lipsa de apreciere din partea mea pentru ele , in ultima vreme. Sa fie semnele unei maturizari care m-a luat prin surprindere ? Am facut cateva "greseli" in viata ( daca pot fi numiet greseli deciziile pe care le luam, indiferent de rezultat ) desi simteam dinainte ca nu va fi asa cum ar trebui sa sper ca va fi, dintr-o curiozitate ciudata pentru viata. Dar cred ca aceste decizii de dragul sperantei ca speranta sunt de domenil unei vieti anterioare care s-a incheiat . Nu brusc ci tranformarea a avut loc intr-o perioada de timp destulde lunga. Dar cred ca pot sa marchez inceputul si sfarsitul acestei perioade cu doua momente bine definite care au determinat schimbari destul de dramatice in mine sau macar au marcat dezlantuirea efectelor unor schimbari subtile acumulate in timp ( mai degraba varianta a doua ).
Primul moment a fost cand o anumita persoana a pasit pe usa in biroul in care eram si am ridicat privirea si m-am uitat fix in ochii ei, nu o mai vazusem pina atunci. Din clipa aceea a inceput un lung si cateodata dureros si chinuitor proces de schimbare a mea. Dar vorba aceea : what doesn't kill you makes you stronger :)
Al doilea a fost cand am izbucnit in lacrimi cand am cosntientizat moartea catelului meu , al familiei mele, care a facut parte din familia mea timp de 17 ani. Atunci am avut senzatia ca tineretea mea a luat sfarsit desi nu poti spune ca exista un moment anume cand treci de la o epoca la alta a vietii, doar constati la un moment dat niste schimbari.
Eh, sa inchei aceasta izbucnire abulica care s-a concretizat in aceste randuri :), Scrisul ajuta ( si el ) la depasirea cu mai multa usurinta a anumitor momente :). Sa fim sanatosi si voiosi
Si inca ceva , oboseala nu se mai cronicizeaza, e usor de gestionat. Nu am facut niciodata contabilitatea efortului, bilanturi, sau comparatii de genul ce am dat ce am primit si refuz cu indaratnicie s-o fac in cea ce priveste cele cateva aspecte importante ale vietii. Cine incearca se pacaleste singur nu poti sa zici: am iesit in profit sau in pierdere , este ca si cum ai incerca sa tii in mina unda unei ape. dar am inceput sa am un simt din ce in ce mai acut a ceea ce va urma si sa sa nu mai zic hai s-o mai lungesc sa mai storc cele cateva clipe placute care ar mai iesi de aici, nu. Am luat si am primit destul in materie de clipe placute de la viata, in materie de distractie si de momente traite pe deplin, poate si de aceea si o lipsa de apreciere din partea mea pentru ele , in ultima vreme. Sa fie semnele unei maturizari care m-a luat prin surprindere ? Am facut cateva "greseli" in viata ( daca pot fi numiet greseli deciziile pe care le luam, indiferent de rezultat ) desi simteam dinainte ca nu va fi asa cum ar trebui sa sper ca va fi, dintr-o curiozitate ciudata pentru viata. Dar cred ca aceste decizii de dragul sperantei ca speranta sunt de domenil unei vieti anterioare care s-a incheiat . Nu brusc ci tranformarea a avut loc intr-o perioada de timp destulde lunga. Dar cred ca pot sa marchez inceputul si sfarsitul acestei perioade cu doua momente bine definite care au determinat schimbari destul de dramatice in mine sau macar au marcat dezlantuirea efectelor unor schimbari subtile acumulate in timp ( mai degraba varianta a doua ).
Primul moment a fost cand o anumita persoana a pasit pe usa in biroul in care eram si am ridicat privirea si m-am uitat fix in ochii ei, nu o mai vazusem pina atunci. Din clipa aceea a inceput un lung si cateodata dureros si chinuitor proces de schimbare a mea. Dar vorba aceea : what doesn't kill you makes you stronger :)
Al doilea a fost cand am izbucnit in lacrimi cand am cosntientizat moartea catelului meu , al familiei mele, care a facut parte din familia mea timp de 17 ani. Atunci am avut senzatia ca tineretea mea a luat sfarsit desi nu poti spune ca exista un moment anume cand treci de la o epoca la alta a vietii, doar constati la un moment dat niste schimbari.
Eh, sa inchei aceasta izbucnire abulica care s-a concretizat in aceste randuri :), Scrisul ajuta ( si el ) la depasirea cu mai multa usurinta a anumitor momente :). Sa fim sanatosi si voiosi
Friday, August 10, 2007
Strada Pitar Mos
De ceva vreme ne-am mutat cartierul general pe strada Pitar Mos ( cand spun "noi" ma refer la firma pe care incerc s-o pun pe picioare impreuna cu alti doi asociati ).
Si usor - usor constat ca aceasta strada din Bucuresti este una din putinele care este inca "vie" , are propria sa personalitate si viata, propriul ritm al existentei netulburat de nimic. Este ca unul din acei putini oameni batrani care au prins alte vremuri si care totusi cu optimism si voiosie s-au adaptat schimbarilor frematatoare din ultimii ani, gasind calea catre compromisul dintre ei, cei vechi, si 'lumea noua".
Spiritul ei este dat de vechii locuitori , putini cati mai sunt si cei care au fost cu adevarat adoptati de strada, care ii simt ritmul si ii respecta tabieturile de doamna batrana. O sa pomenesc doua personaje ale strazii, cate unul din fiecare categorie : doamna cu catelul si "africanul".
Doamna cu Catelul:
O doamna in varsta un pic senila - foarte putin, foarte simpatica si care in ciuda varstei isi plimba catelul -o corcitura de canis isterica - in fiecare zi, cu stoicism dar si cu senzatia unei victorii zilnice asupa timpului. Catelul poarta o lesa lunga si rosie care probabil nu a fost tinuta niciodata de stapana sa si latra cu obraznicie orice lucru strain in Universul din care el este parte integranta, cu drept de rezidenta pe viata si poate chiar dupa : Strada Pitar Mos. De ce am pomenit-o : in momentul in care o vezi pe strada stii ca ea face parte din "peisaj" te gandesti ca este o personificare a universului "Pitar Mos", o enclava a timpurilor Micului Paris in vremurile de astazi.
Africanul:
Un vagabond inofensiv si un pic schizofrenic, cu o poveste fascinanta si incoerenta unde trecutul si viitorul se suprapun, cu porturi din Italia , Marsilia, o expulzare a la "France", un lung asteptat pasaport de apatrid si un bilet de avion spre... Sahara Occidentala. Strada la adoptat fara retinere i-a facut loc in bratele ei si l-a pus stapan absolut si despotic asupra locurilor de parcare. Spiritul liber si un pic iresponsabil al acestui Jean Valjean modern te duce cu gandul la epoci de mult apuse si la aventurile dupa care ai tanjit in copilarie cand realul si imaginarul nu erau atat de crud despartite de zidurile ridicate de "maturizare".
Incet- incet incepe sa mi se dezvaluie farmecul universului Pitar Mos , incep sa-l indragesc si sa respect acest loc care ma tolereaaza si imi reveleaza din cand in cand, umbre ale unei lumi fantastice.
Si usor - usor constat ca aceasta strada din Bucuresti este una din putinele care este inca "vie" , are propria sa personalitate si viata, propriul ritm al existentei netulburat de nimic. Este ca unul din acei putini oameni batrani care au prins alte vremuri si care totusi cu optimism si voiosie s-au adaptat schimbarilor frematatoare din ultimii ani, gasind calea catre compromisul dintre ei, cei vechi, si 'lumea noua".
Spiritul ei este dat de vechii locuitori , putini cati mai sunt si cei care au fost cu adevarat adoptati de strada, care ii simt ritmul si ii respecta tabieturile de doamna batrana. O sa pomenesc doua personaje ale strazii, cate unul din fiecare categorie : doamna cu catelul si "africanul".
Doamna cu Catelul:
O doamna in varsta un pic senila - foarte putin, foarte simpatica si care in ciuda varstei isi plimba catelul -o corcitura de canis isterica - in fiecare zi, cu stoicism dar si cu senzatia unei victorii zilnice asupa timpului. Catelul poarta o lesa lunga si rosie care probabil nu a fost tinuta niciodata de stapana sa si latra cu obraznicie orice lucru strain in Universul din care el este parte integranta, cu drept de rezidenta pe viata si poate chiar dupa : Strada Pitar Mos. De ce am pomenit-o : in momentul in care o vezi pe strada stii ca ea face parte din "peisaj" te gandesti ca este o personificare a universului "Pitar Mos", o enclava a timpurilor Micului Paris in vremurile de astazi.
Africanul:
Un vagabond inofensiv si un pic schizofrenic, cu o poveste fascinanta si incoerenta unde trecutul si viitorul se suprapun, cu porturi din Italia , Marsilia, o expulzare a la "France", un lung asteptat pasaport de apatrid si un bilet de avion spre... Sahara Occidentala. Strada la adoptat fara retinere i-a facut loc in bratele ei si l-a pus stapan absolut si despotic asupra locurilor de parcare. Spiritul liber si un pic iresponsabil al acestui Jean Valjean modern te duce cu gandul la epoci de mult apuse si la aventurile dupa care ai tanjit in copilarie cand realul si imaginarul nu erau atat de crud despartite de zidurile ridicate de "maturizare".
Incet- incet incepe sa mi se dezvaluie farmecul universului Pitar Mos , incep sa-l indragesc si sa respect acest loc care ma tolereaaza si imi reveleaza din cand in cand, umbre ale unei lumi fantastice.
Subscribe to:
Posts (Atom)
